ÎNTREBUINŢAREA INFINITIVULUI
Infinitivul poate să apară:
1. ca infinitiv simplu:
2. ca infinitiv prepoziţional (precedat de zu):La verbele compuse separabil particula zu se intercalează între
verb şi particulă: vorlesen - vorwiesen.
3. ca infinitiv dezvoltat, adică un infinitiv
precedat de um . . . zu,
ohne ...zu, statt ...zu sau un infinitiv prepoziţional
precedat de unul sau mai multe elemente sintactice:4. ca infinitiv substantivizat:5. cu valoarea unui imperativ
Infinitivul simplu (fără zu) se întrebuinţează:
a) după verbele modale (können, mögen, dürfen, müssen,
sollen, wollen)
şi verbul lassen:
b) după verbele care exprimă percepţii
senzoriale ca: fühlen, hören, sehen, spüren:c) după verbe de mişeare ca: fahren, gehen, kommen,
laufen:
d) în anumite expresii, după verbele haben, tun şi
machen:
e) după verbele bleiben, heißen (= befehlen), helfen, lehren, lernen, schicken:
Infinitivul precedat de zu se întrebuinţează pe lîngă:
a) majoritatea verbelor
Verbul haben urmat de infinitivul prezent al unui verb
exprimă o necesitate:
Se traduce fie prin a avea + supin, fie prin a
trebui + conjunctiv prezent:
(Am pe mâine mult
de învăţat.)
b) un adjectiv (sau participiu folosit adjectival) cu
funcţie de nume predicativ:
c) toate acele substantive care pot avea un atribut verbal:
Infinitivul
substantivizat are un sens abstract şi exprimă activitatea,
ca atare, în desfăşurare nelimitată:
das Übersetzen = tradusul (activitatea în sine a
traducătorului) ; dar:
die Übersetzung = traducerea (rezultatul activităţii
traducătorului)
Infinitivele substantivizate sunt totdeauna de genul neutru
şi nu au plural.